POLITICĂ COMERCIALĂ
1. Credo
Ocupând un loc de frunte între cele 300 de rezervații naturale ale lumii, Delta Dunării oferă peisaje de o frumusețe răpitoare, senzații și experiențe autentice, fiind o destinație spectaculoasă, unică în Europa. Cumulând peste 6000 de specii de plante şi animale, acest teritoriu insuficient îmblânzit de intervenția omului a fost declarat, pe bună dreptate, Rezervație a Biosferei și patrimoniu UNESCO încă din anul 1991, concurând ca biodiversitate cu alte biotopuri precum jungla amazoniană, Marea barieră de corali sau insulele Galapagos.
Situat în comuna Dunavățul de Jos, având un acces facil pe șosea, fără a fi nevoie de tranfer cu ambarcațiuni, complexul New Hotel Egreta oferă oaspeților săi confortul aferent unor servicii turistice de top în rezervația Deltei Dunării, într-o manieră prietenoasă cu natura.
Prin programele noastre dorim să responsabilizăm locuitorii din zonă și turiștii din sezon cu privire la importanța biodiversității din Delta Dunării, dar și la tradițiile și obiceiurile culinare și enologice ale zonei.
2. Context actual
Schimbările dramatice din ultima perioadă care au afectat turismul internațional și românesc au remodelat atât nevoile oaspeților noștri, cât și modelul de funcționare al societății noastre.
Pentru că punem mai presus de orice sănătatea oaspeților noștri și a echipei noastre, am luat măsuri de igienă excepționale, pentru a vă oferi o ședere căt mai plăcută. Astfel, igienizăm frecvent suprafețele din spațiile comune, am regândit procedurile interne și instruim în permanență personalul propriu cu privire la regulile de distanțare socială și a normelor de siguranță sanitară pentru diminuarea sau stoparea riscurilor de infectare cu SARS Cov 2.
3. Măsuri de siguranță Covid 19
Împreună cu organele și instituțiile abilitate de lege, managementul resortului New Hotel Egreta a elaborat următoarele recomandări pentru minimizarea răspândirii infecției cu SARS Cov 2:
La intrarea în unitatea de cazare se va face un triaj observațional care poate să includă măsurarea temperaturii individuale (va fi interzis accesul turiștilor cu semne vizibile de infecție respiratorie sau temperatura peste 37.3 grade Celsius)
4. Obligațiile oaspeților noștri și reguli de conduită în contextul Covid 19
Să respecte permanent și în totalitate regulile de igienă personală și măsurile de protecție, indiferent de momentul zilei, oriunde în spațiile comune și în camerele complexului.
Să se informeze și să accepte regulile precizate încă de la confirmarea rezervării cu privire la seria de proceduri impuse tuturor clienților în legătură cu interacțiunea acestora cu ceilalți clienți ai hotelului și cu personalul complexului.
Să accepte regulile instituite privind accesul, controlul temperaturii corporale și completarea de documente necesare anchetei epidemiologice, conform legislației în vigoare.
Să accepte purtarea în mod corect a măștilor de protecție, respectiv folosirea frecventă a dezinfectantilor pentru mâini.
Să accepte faptul că unele servicii pentru clienți pot fi asigurate doar în serii, la intervale orare diferite, pentru a se putea asigura distanțarea socială.
Să accepte faptul că din motive de siguranță sanitară, interacțiunea cu oaspeții hotelului a fost redusă, acest lucru nereprezentand în niciun caz lipsa de interes pentru nevoile clienților noștri.
Să se spele frecvent cu apă fierbinte și săpun pe mâini.
Să nu atingă nasul, gura și ochii cu mâinile nedezinfectate.
Să nu strănute sau să tușească fără a purta masca de protecție.
Să respecte distanță de minimum 1,5 m față de ceilalți oaspeți sau personalul complexului.
Recomandăm și incurajăm plata cu cardul sau portofel electronic.
4. Descrierea pachetelor turistice
Pentru pachetul “Perfect Weekend”, intrarea (check-in) se face Joi, începând cu ora 16.00, iar ieșirea (check-out) se face Duminică, înainte de ora 12.00.
Pentru pachetul “Perfect Weekdays”, intrarea (check-in) se face Duminică, începând cu ora 16.00, iar ieșirea (check-out) se face Joi, înainte de ora 12.00.
Fiecare pachet include echivalentul a 25 de euro pe zi, reprezentând consumație pentru fiecare persoană în restaurantele New Hotel Egreta. Micul dejun este inclus în preț.
Pentru toate pachetele se acordă un discount de 10 % din serviciile de restaurant sau excursii organizate cu ambarcațiunile hotelului (https://newegreta.ro/download/).
La oricare din pachetele de cazare de mai sus este aplicată o reducere de 20 de euro pe zi din tariful de recepție.
TVA-ul în cuantum de 5% este inclus în valoarea pachetelor. Băuturile alcoolice NU fac parte din pachet.
Sumele nefolosite NU se pot restitui sub formă de bani sau compensa cu alte servicii.
Reducerile de la pachetele sus-menționate nu se pot cumula cu alte oferte.
5. Avantajele pachetelor Perfect Weekend si Perfect Weekdays
Pachetele turistice “Perfect Weekend” și “Perfect Weekdays” au fost gândite în avantajul oaspeților noștri. Astfel, fiecare pachet achiziționat are inclus echivalentul a 25 euro/zi de persoană pentru servicii de masă, disponibile în restaurantele complexului New Hotel Egreta.
Exemplu: pentru un pachet Perfect Weekdays de două persoane, echivalentul a 200 euro este disponibil sub formă de voucher electronic, care poate fi utilizat în perioada contractată. Dacă totuși consumația totală depășește această valoare, la achitarea restului de plată se aplică o reducere de 10%. Exemplu: pentru o consumație totală de 280 de euro, clientul va achita cei 200 euro din voucherul electronic și încă 72 de euro (8 euro fiind discount). În mod suplimentar și independent, dacă se optează pentru o excursie de agrement sau pescuit în perioada aferentă pachetului, achiziționată de la recepție sau de pe site, discountul de 10% se aplică și aici.
Beneficii pentru pachetele turistice “Perfect Weekend” și “Perfect Weekdays”
· Pachetele includ 25 de euro de persoană pe zi pentru masă
· Avantaj client față de tariful de recepție de 20 de euro/zi
· 10% discount la toate produsele din restaurant
· 10% discount la excursii pentru agrement, pescuit sau alte servicii achiziționate în perioada de grație a pachetului ales
6. Politica de cazare în camere, suite și apartamente (valabil pentru pachete)
Cazarea copiilor cu vârste cuprinse între 0-4 ani se face gratuit.
În cameră Dublă se acceptă doar 2 adulți sau un adult și un copil (excepție 2 adulți și un copil până în 4 ani).
În cameră Dublă Executive se acceptă 2 adulți sau 2 adulți și un copil până în 14 ani.
În cameră Dublă Plus se acceptă 3 adulți sau 2 adulți și un copil sau 2 adulți și 2 copii (unul până în 7 ani și unul până în 14 ani).
În cameră Dublă Junior se acceptă 2 adulți sau 2 adulți și 2 copii până în 14 ani.
În apartamentul Senior se acceptă 2 adulți sau 2 adulți și 2 copii până în 14 ani.
În apartamentul Vip se acceptă 4 adulți sau 2 adulți și 2 copii sau 3 adulți și un copil.
7. Facturarea
Tarifele de recepție și ofertele speciale conțin prețuri exprimate în Euro, iar sumele finale vor fi facturate la contravaloarea lor în RON, la cursul zilei afișat de BNR.
În cazul în care se dorește efectuarea plății la sfârșitul sejurului, se va constitui obligatoriu un depozit pe card sau numerar pentru perioada și serviciile de cazare solicitate.
În situația transferului bancar, plata trebuie efectuată în avans pe baza facturii proforme.
8. Politica de anulare
Orice anulare de rezervare a camerei se va trimite în scris, pe adresa de e-mail: rezervari@newegreta.ro până la ora 18:00 a zilei sosirii.
Anularea unei rezervări cu 7 zile înainte de începerea sejurului este gratuită.
Anularea unei rezervări cu mai puțin de 7 zile înainte de începerea sejurului se tarifează cu echivalentul unei jumătăți (50%) din prețul unei nopți de cazare.
În cazul în care anularea nu este deloc efectuată (no show), tariful este echivalent cu prețul întreg al unei nopți de cazare.
În cazul pachetelor achizitionate, valoare perceputa conform conditiilor prezentate mai sus se calculeaza astfel:
Total valoare pachet/ număr de nopți de cazare.
9. Opțiuni alimentare
O parte din preparate se încadrează atât în regimul lacto-ovo-vegetarian cât și în regimul vegan. Restricțiile de acest tip pot influența gustul și aspectul obișnuit al preparatului. Vă rugăm să ne transmiteți preferințele pentru preparate vegetariene, vegane sau orice alte restricții legate de alergeni.
10. Protecția datelor cu caracter personal
New Hotel Egreta este 100% conformă cu Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR). New Hotel Egreta se angajează să asigure securitatea și protecția informațiilor personale pe care le procesăm și să furnizeze o abordare conformă și consecventă a protecției datelor.
Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim un sejur plăcut la New Hotel Egreta!
Echipa New Hotel Egreta